Amiralul Byrd: „O zonă la fel de mare ca Statele Unite de cealaltă parte a polului sud”

Potrivit celor mai mulți platiști, continentul Antarcticii nu există. În imaginația lor, Antarctica nu este un continent, ci un zid lung de gheață care înconjoară Pământul. Fără să aibă nicio dovadă să demonstreze această ipoteză, ei caută oriunde, orice citat care le poate sustine ideea, și au dat peste acest citat al amiralului Byrd:

„Destul de ciudat, a rămas în lume astăzi, o zonă la fel de mare ca Statele Unite, care nu a fost văzută niciodată de o ființă umană. Și aceasta este dincolo de pol, de cealaltă parte a polului sud de la Little America.”

Puteți vedea interviul original aici:

„Little America” este baza sa de operare în Antarctica.

Platiștilor le place să supraimagineze lucrurile și, din cauza lipsei de cunoștințe, declarația lui Byrd este interpretată că fiind o dovadă a existenței unor pământuri dincolo de acest zid de gheață și „puterile” ne ascund aceste pământuri. „Puterile” exploatează în secret aceste pământuri pentru propriul lor scop și păzesc fiecare centimetru din ele.

Aceasta este o poveste frumoasă și o persoană necritică ar putea chiar să o vadă ca fiind realitatea. Dar dacă ne uităm bine la o hartă a Antarcticii și marcăm locația bazei Little America și a Polului Sud, nu este greu să observăm ce a avut în minte amiralul Byrd.

Pe vremea lui Byrd, cealaltă parte a Antarcticii era neexplorată. Toți cei care au pus picioarele pe Antarctica și-au început călătoria practic din aceeași parte a Antarcticii ca și Byrd: Banchiza de gheață Ross. Nimeni nu o făcuse de cealaltă parte.

Cealaltă parte a Antarcticii era neexplorată în acel moment. La asta se referea Byrd. Și luând în considerare banchizele de gheață, aria acesteia este practic aceeași cu cea a Statelor Unite continentale.

Referințe